M-am trezit, m-am uitat pe geam si am vazut ca a inceput sa ninga. Am simtit nevoia sa ma ascund, asa ca am tras draperiile, am luat laptopul in brate si m-am cuibarit in pat. Iubeam zapada si imi placea ninsoarea … pana astazi. Mi-a declansat asa o melancolie …
Stiti momentele acelea marunte care iti intregesc viata? Le uitam de multe ori. Eu am descoperit cat de importante sunt abia cand a fost prea tarziu sa mai am inapoi unele dintre ele. Am mai descoperit ca lucrurile mari si importante din viata nu inseamna nimic fara cele mai mici, care vin in completarea celorlalte. Poti iubi un om o viata intreaga, dar daca nu-l ai pe langa tine in bucatarie sa te enerveze, daca nu te mai suna doar sa-ti spuna ca te iubeste, daca nu-ti mai aduce flori doar pentru ca e marti, daca nu-ti mai trimite un mesaj de “noapte buna”, daca nu beti cafeaua impreuna, daca nu te tine de mana intr-un moment in care nici nu stiai ca ai nevoie, daca … daca … atunci iubirea ta nu mai are sens, iti irosesti energia. Trist este ca nu ai ce face, nu poti inceta sa simti. Si mergi mai departe, alinandu-te cu gandul ca a iubi este un lucru mare si mintindu-te ca te bucuri ca ai avut ocazia sa iubesti. Dar atunci cand un lucru din acela marunt iti apare in cale, iti vei aminti si te va durea.
sâmbătă, 21 ianuarie 2012
vineri, 4 noiembrie 2011
Stare de spirit...
Am incercat marea cu degetul si aproape m-am inecat. M-am avantat pentru ca iubesc marea, dar… am uitat ca nu stiu sa inot! Ma zbat sa supravietuiesc, incerc sa invat acum sa inot, am obosit, mi-e frig, mi-e frica si am nevoie de acea imbratisare! Plang, dar nu ma plang pentru ca mi-am facut-o cu mana mea. Mi-am creat o viata ideala, undeva, intr-un viitor nu foarte indepartat si am uitat sa mai traiesc prezentul. Nu m-am gandit ca poate viitorul nu va mai exista si de aceea trebuie sa traiesc prezentul. Acum constientizez, dar este prea tarziu. Nu mai pot avea multe lucruri la care am renuntat, nu mai am iubirea. Nu mai simt ca traiesc, nu ma mai bucur de viata; nu mai simt vantul, nu mai vad pasarile, nu mai aud muzica… Nu mai zambesc si nu mai am prieteni. Cum am ajuns aici? Nu stiu, sincer. Dar ma simt in plus, ca si cum as trai o viata care nu-mi apartine, o viata pe care am furat-o si pe care am irosit-o si as vrea sa o dau inapoi. Dar cui? Asa ca raman cu ea, vreau – nu vreau.
miercuri, 26 octombrie 2011
Cum ma sinucid
Am incercat marea cu degetul si aproape m-am inecat. M-am avantat pentru ca iubesc marea, dar… am uitat ca nu stiu sa inot! Ma zbat sa supravietuiesc, incerc sa invat acum sa inot, am obosit, mi-e frig, mi-e frica si am nevoie de acea imbratisare! Plang, dar nu ma plang pentru ca mi-am facut-o cu mana mea. Mi-am creat o viata ideala, undeva, intr-un viitor nu foarte indepartat si am uitat sa mai traiesc prezentul. Nu m-am gandit ca poate viitorul nu va mai exista si de aceea trebuie sa traiesc ACUM. Acum constientizez, dar este prea tarziu. Nu mai pot avea multe lucruri la care am renuntat, nu mai am iubirea. Nu mai simt ca traiesc, nu ma mai bucur de viata; nu mai simt vantul, nu mai vad pasarile, nu mai aud muzica… Nu mai zambesc si nu mai am prieteni. Cum am ajuns aici? Nu stiu, sincer. Dar ma simt in plus, ca si cum as trai o viata care nu-mi apartine, o viata pe care am furat-o si pe care am irosit-o si as vrea sa o dau inapoi. Dar cui? Asa ca raman cu ea, vreau – nu vreau
O imbratisare
O imbratisare… uneori doar de atat avem nevoie pentru a simti ca lumea e a noastra. O imbratisare…. Si esti in siguranta. O imbratisare… si sufletul nu-ti mai este gol. O imbratisare… si esti fericit! O imbratisare poate face miracole, poate insemna mai mult decat orice cuvant, poate fi sprijin, prietenie, dragoste. Cred ca nici nu ne dam seama de asta pana cand nu ramanem singuri. Cand esti intr-un punct critic al vietii tale si nu ai niciun sprijin, incepi sa simti lipsa si apoi sa apreciezi ce nu mai ai. Este cazul meu, trebuie sa recunosc.
Imi amintesc unele imbratisari care mi-au “zguduit” lumea. Acele imbratisari ale celui mai bun prieten al meu din adolescenta, omul care m-a protejat si ale carui sfaturi si sustinere m-au ajutat sa raman pe drumul bun. Apoi, acea imbratisare a primului baiat pe care l-am iubit, dar care mi-a fost doar prieten. Am stat imbratisati o jumatate de noapte, cu fluturi in stomac si tot felul de idei in cap. Prima data cand m-a tinut in brate primul meu iubit, am simtit ca el are Solutia pentru toate problemele mele. Cand am inbratisat-o pe sora mea si i-am spus ca o iubesc. Cand cele mai bune prietene mi-au facut o surpriza de ziua mea si au transformat o zi groaznica intr-una speciala doar pentru ca le-a pasat si mi-au oferit acea imbratisare. Acea imbratisare de la maica-mea, singura care a venit ca o adevarata imbratisare, care a venit cu un scop, cu dragoste, care m-a facut sa simt ca exist. Imbratisarea unui strain care m-a “simtit” in acel moment, care a fost acolo sa ma ia in brate si sa-mi spuna lucruri extraordinare. A fost un sentiment senzational si unic. Si … imbratisarea lui. A celui care mi-a schimbat viata, care m-a facut sa zambesc din nou, sa iubesc din nou. Acea imbratisare care a durat atatia ani si la care eu am renuntat. Mi-a dat totul: siguranta, protectie, prietenie, alinare, dragoste. A dat sens vietii. Cred ca nici acum nu stie ce impact au avut acele imbratisari calde, venite din suflet; cum era de ajuns sa ma tina in brate pentru ca viata sa devina mai buna.
Uau! Privind in urma, am devenit nostalgica si apoi m-am intristat pentru ca s-au pierdut multe imbratisari. S-au schimbat multe de-a lungul anilor si totusi acele momente… inchid ochii si pot simti fiecare atingere, fiecare sentiment care m-a incercat atunci. Nu as fi crezut vreodata ca o imbratisare poate insemna atat de mult. Abia acum imi dau seama cata nevoie am de ea. Si zic eu ca toti avem nevoie. Doar sa nu fim orgoliosi si reci si sa acceptam dragostea ce ni se ofera. Sa fim buni si sa oferim, la randul nostru, dragoste si sprijin. Sa nu uitam sa fim prieteni, iubiti, parinti, frati, surori sau pur si simplu… oameni.
O imbratisare pentru fiecare dintre voi…
Imi amintesc unele imbratisari care mi-au “zguduit” lumea. Acele imbratisari ale celui mai bun prieten al meu din adolescenta, omul care m-a protejat si ale carui sfaturi si sustinere m-au ajutat sa raman pe drumul bun. Apoi, acea imbratisare a primului baiat pe care l-am iubit, dar care mi-a fost doar prieten. Am stat imbratisati o jumatate de noapte, cu fluturi in stomac si tot felul de idei in cap. Prima data cand m-a tinut in brate primul meu iubit, am simtit ca el are Solutia pentru toate problemele mele. Cand am inbratisat-o pe sora mea si i-am spus ca o iubesc. Cand cele mai bune prietene mi-au facut o surpriza de ziua mea si au transformat o zi groaznica intr-una speciala doar pentru ca le-a pasat si mi-au oferit acea imbratisare. Acea imbratisare de la maica-mea, singura care a venit ca o adevarata imbratisare, care a venit cu un scop, cu dragoste, care m-a facut sa simt ca exist. Imbratisarea unui strain care m-a “simtit” in acel moment, care a fost acolo sa ma ia in brate si sa-mi spuna lucruri extraordinare. A fost un sentiment senzational si unic. Si … imbratisarea lui. A celui care mi-a schimbat viata, care m-a facut sa zambesc din nou, sa iubesc din nou. Acea imbratisare care a durat atatia ani si la care eu am renuntat. Mi-a dat totul: siguranta, protectie, prietenie, alinare, dragoste. A dat sens vietii. Cred ca nici acum nu stie ce impact au avut acele imbratisari calde, venite din suflet; cum era de ajuns sa ma tina in brate pentru ca viata sa devina mai buna.
Uau! Privind in urma, am devenit nostalgica si apoi m-am intristat pentru ca s-au pierdut multe imbratisari. S-au schimbat multe de-a lungul anilor si totusi acele momente… inchid ochii si pot simti fiecare atingere, fiecare sentiment care m-a incercat atunci. Nu as fi crezut vreodata ca o imbratisare poate insemna atat de mult. Abia acum imi dau seama cata nevoie am de ea. Si zic eu ca toti avem nevoie. Doar sa nu fim orgoliosi si reci si sa acceptam dragostea ce ni se ofera. Sa fim buni si sa oferim, la randul nostru, dragoste si sprijin. Sa nu uitam sa fim prieteni, iubiti, parinti, frati, surori sau pur si simplu… oameni.
O imbratisare pentru fiecare dintre voi…
marți, 12 iulie 2011
Noi doi...
"Nu conteaza cat traiesc, vreau sa ma bucur de acest timp pentru ca e singurul lucru pe care il pot face avand in vedere ca nu am aplicat pentru viata. Nu conteaza ca voi trai inca 10 sau 40 de ani, vreau sa ma bucur de tine, de ochii tai, de zambetul tau, in tot acest timp, oricum scurt.
Murim... astazi, maine, peste un an, doi, mai multi... care e diferenta? Vreau sa ma uit in ochii tai, vreau sa ma tii in brate, sa tacem, sa vorbim, sa ne contrazicem, sa povestim... sa privim stelele sau... tavanul (sunt lucruri interesante acolo), sa radem; sa bem cafeaua de dimineata la pranz... sa mancam oua si cartofi prajiti... Sa facem dragoste ziua, noaptea, in pat, pe jos, la munte, la mare...
Sa ne iubim intens in orice moment, in orice loc... Sa fim noi doi si restul lumii!"
miercuri, 7 octombrie 2009
marți, 25 noiembrie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)